RODICA CRISTOV ,,Ca să ai succes, trebuie mult să munceşti, să fii echilibrat şi responsabil.»

Rodica Cristov este o femeie de afaceri, care de mai bine de 12 ani munceşte în domeniul beauty. Cunoaște-i istoria!

Ce fel de business dezvoltați în ţară și de cât timp?

Acum 8 ani, am fondat,,Nail Academy Rodica Cristov»- unde dezvolt şi ofer cursuri de manichiură, pedichiură şi de per- fecţionare a cunoştinţelor profesionale.

Cum ați ajuns la această pasiune? Care au fost primii pași? 

Sunt în acest domeniu de aproximativ 12 ani. La început în calitate de meşter manichiurist. Apoi, unele cliente m-au rugat să le învăţ şi pe ele această meserie. Numărul solicitărilor a crescut, iar eu am început să pregătesc cursurile dedicate şi să le predau. Tmp de opt ani am instruit peste 3000 de eleve. Unele dintre ele sunt, la rândul lor, instructori de succes. Acest lucru demonstrează că ofer calitate absolut în toate serviciile.

De-a lungul anilor, care a fost cea mai mare provocare profesională?
Cea mai mare provocare a fost când acum 2 ani, din cauza unui accident la locul de muncă, practic am pierdut vederea la un ochi. Am avum mai multe intervenţii, iar medicul mi-a reco- mandat să fac pauze a câte 2-3 luni, lucru care pentru mine era imposibil. Înscrierile la curs sunt mereu rezervate cu 1-3 luni mai devreme, respectiv, am fost nevoită să lucrez doar după 7-10 zile de la intervenție cu un bandaj incomod, asumându-mi riscul. Eram responsabilă şi înţelegeam că nu puteam dezamăgi fetele care au ales să le fiu primul ghid în această sferă.

Cât de solicitată pe piață este meseria pe care o practicaţi?

Foarte solicitată. În fiecare an, numărul clienților, dar şi a specialiştilor care vor să se dezvolte este în continuă creştere, iar acest lucru ne bucură mult.

Care sunt planurile dvs de viitor?
În ultimii ani ne-am extins şi am mărit şi numărul angajaților. Ne dorim o echipă şi mai mare pentru menţinerea echilibrului pe piaţă.

 

Adresa: sector Centru, str. Ismail, nr. 21
tel.: 069 90 15 43
Facebook:Nail Academy Rodica Cristov
Instagram: rodica.cristov

Добавить комментарий

Ваш адрес email не будет опубликован. Обязательные поля помечены *