5 ani de rebranding pe ritmurile lui Adriano Celentano

Pe lângă toate evenimentele importante și remarcabile, pe sfârșit de an, noi am avut un jubileu extrem de deosebit și drag sufletelor noastre. Pe data de 16 oct. 2019, am sărbătorit, alături de prieteni și parteneri fideli ai revistei, care ne susțin și ne apreciază de fiecare dată, în tot ceea ce facem. Ocazia a fost împlinirea celor 5 ani, de rebranding, pe care i-am lansat pe ritmurile dansului renumitului Celentano.

A fost o seară tematică, după cum se vede și în poze, cu multă muzică bună, dansuri, concursuri și oameni frumoși. Am reușit să redăm din plin atmosfera acestei sărbători, datorită gazdei noastre primitoare, Complexul Codru – un ansamblu ce adăpostește trei restaurante, un hotel și alte facilități ce sunt menite să vă aducă bună dispoziție pe mult timp înainte!

Echipa PROMO plus, a reușit să impresioneze, ca de fiecare dată, printr-un program interactiv, iar pe această cale vrem să le mulțumim partenerilor noștri: compania Dulcinella, compania Boiar Group, compania de decor Special, cafeaua Bourbon, apa Seriabi cu ioni de argint, sala de fitness Doza, compania Best Gates.

Talentatul fotograf Dima Cantemir, Cabina Foto SAY CHEESE, compania Media Hub, care ne-au oferit amintiri frumoase al acestui eveniment!

De partea muzicală a serii, au fost responsabili renumiții artiști autohtoni: Serghei și Irina Covalschi, Lume, Adrian Ursu, Vitalie Dani și Viorel Buliga.

Și desigur, alături de noi pe tot parcursul serii a fost nemaipomenita Mariana Mihaila, care ne-a oferit o atmosfera magică, veselă și de neuitat.

Parteneri:

Galerie:

Добавить комментарий

Ваш адрес email не будет опубликован. Обязательные поля помечены *