Adrian Ursu este unul dintre cei mai apreciați interpreți din Republica Moldova, care reușește să-și mențină statutul de artist complex, prin diversitatea stilurilor muzicale pe care le abordează. De-a lungul timpului, acesta a lansat mai multe piese, unele devenind hituri, de asemenea a realizat colaborări cu interpreți de muzică ușoară din țară și din România, cât și cu interpreți și orchestre de muzică populară.
– Cum reușești să îmbini atât de natural, muzica ușoară cu cea populară?
Dintotdeauna mi-a plăcut să cânt mai multe genuri de muzică. În muzica ușoară, pop, dance, balade lente… sunt romantic, îndrăgostit și tânăr mereu. (râde) Iar cântând muzică populară, pot să dau «foc» picioarelor sau să ating dorul din inima moldovenilor și al tuturor românilor de pretutindeni. M-am străduit să combin aceste două stiluri cu succes, să scriu muzică și versuri, ceea ce mi-a oferit posibilitatea să mă dezvolt profesional în ambele direcții.
– Ai o colaborare superbă cu interpretul din România, Connect-R! Cum poți descrie această experiență?
După lansarea piesei «Boabe de cafea», cu un videoclip cald sau mai bine-zis, fierbinte, în care eroina a fost chiar soția mea Irinuca, am decis să continui șirul pieselor însorite, printr-o colaborare cu artistul care «vara nu doarme» – Connect-R. Am lansat melodia «Mai fierbinte» chiar de ziua orașului, în Piața Marii Adunări Naționale și am participat alături de Connect-R în cadrul mai multor concerte. Între timp am devenit și prieteni, iar la moment continuăm colaborarea. În data de 9 iunie vom cânta această piesă la concertul lui Solo, care va avea loc la Sala Palatului din București.
– Ai reușit să cucerești încă un segment de public prin videoclipuri de calitate. Cine sau ce te-a motivat să investești în aceste creații video?
Soția mă încurajează în toate proiectele mele, mai ales în cele de muzică ușoară. Tânăr, îndrăgostit mă face ea și fetița noastră. Iar acest lucru a fost redat perfect în creațiile video regizate de talentatul Roman Burlaca și echipa BR films. Chiar sunt profesioniști și au realizat cele mai tari clipuri pentru Carla’s Dreams, Delia, Andra și mai nou, pentru Arash. Alături de ei am cutreierat continente pentru realizarea clipului «Boabe de cafea», care a fost filmat în Thailanda. Acesta reflectă o poveste de dragoste pe o plajă exotică, însoțită de o atmosferă fierbinte și senzuală, iar cel de-a doilea videoclip «Mai fierbinte», a fost filmat la Chicago, pe insula Phuket și la București, alături de Connect-R.
– Călătorești foarte mult și ai devenit unul din interpreții îndrăgiți ai diasporei. Cum te simți atunci când reușești să alini dorul de casă?
După susținerea primului meu concert în America, la începutul anului 2018, mi-am propus să depun și mai mult suflet în tot ceea ce fac și să nu țin distanța dintre artist-public. Am cântat și am dansat împreună, m-am deschis oamenilor, iar ei probabil au văzut/simțit… apreciat asta. Anul 2018 rămâne a fi anul cu cele mai multe concerte în diasporă: 9 în America, peste 15 în Europa, Israel… Peste 40 de concerte și evenimente private cântate în afara țării. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru atâtea călătorii și pentru putere, iar familiei pentru răbdarea și dorul cu care mă așteaptă acasă.
– Ce te-a făcut să creezi și să lansezi acum o orchestră: proiectul «Adrian Ursu și Orchestra»?
De-a lungul anilor am avut numeroase colaborări cu orchestre cunoscute și apreciate în Republica Moldova și România, cu care am cântat și în concertele mele solo. În anul 2006 am fost acompaniat de Orchestra Fraților Advahov, iar în 2014 am evoluat alături de Orchestra Lăutarii la Palatul Național. Am lansat melodii împreună cu Nicolae și Corneliu Botgros. Tind să menționez că am mai cântat cu Orchestrele Fraților Ștefăneț, Moldovlaska și Fluieraș.
În timpul carierei am cântat alături de numeroși instrumentiști și am încercat să-i selectez pe unii dintre cei mai buni. Orchestra există de peste 7 ani, interpretăm împreună muzică populară și nu doar. În acest an am hotărât să o lansez oficial. Nu i-am găsit un nume, așa că proiectul se va numi «Adrian Ursu și Orchestra».
– Va fi o Orchestră asemănătoare celor cu care ai colaborat?
Nu în tocmai! Nu va fi o orchestră tradițională de muzică populară, formată din 25-35 persoane. Vor fi pentru început 10-15 instrumentiști și vrem să lansăm nu doar melodii de muzică populară, dar și colaborări cu DJ și banduri, ca să putem interpreta și celelalte genuri de muzică.
Aveam ideea unei orchestre de mai mult timp, însă întotdeauna erau alte proiecte ce-mi «furau» din timp. Am prins la curaj acum când am realizat ce colegi talentați și demni de admirație am în spate. Sunt instrumentiști foarte buni și muzicieni multi-talentați. Spre exemplu: Corneliu Panainte – un viorist și orchestrator excelent, dar și un regizor de sunet superb. În studioul lui, unde abia își fac loc interpreți din Moldova și România, am înregistrat noile piese. Sandu Focșa – un acordeonist extraordinar, care recent a fost apreciat enorm de cel mai bun acordeonist din România, Ionică Minune, la Festivalul acestuia. Tot Sandu mi-a făcut și o mare parte din orchestrațiile pentru melodiile ce urmează a fi lansate. Alexandru Samoila, un saxofonist de excepție cu o experiență de peste 10 ani în cele mai bune orchestre de la noi, îmi este alături și mă susține. Adrian Boris, ce-mi oferă un acompaniament sigur de peste 15 ani și la fel ca ceilalți colegi, simte de la distanță pulsul, ritmul și tempoul care bate în inima mea. Întreaga echipă a venit cu idei unice, pentru a realiza un produs de calitate.
În continuare intenționez să cânt atât muzică populară, cât și ușoară, lansând piese reușite în ambele stiluri.